Accident în Cluj-Napoca provocat de un şofer beat! Mai mulţi răniţi după ce au ajuns cu maşina pe şinele de tren (FOTO)

Un grav accident a avut loc, noaptea trecută, pe Calea Someşeni în Cluj-Napoca. 

Patru tineri au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a ajuns pe şinele de tren şi au lovit un stâlp CFR.

Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, în direcția străzii Aurel Vlaicu a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe linia căii ferate, iar apoi a intrat în coliziune cu un stâlp/catenară CFR.

A rezultat vătămarea corporală a șoferului și a două pasagere din autoturism.
În urma testării cu aparatul etilotest conducătorului auto i-a rezultat concentrația de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a transmis IPJ Cluj.

Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au intervenit în cursul nopții trecute pentru a acorda asistență de urgență personalelor implicate într-un accident produs pe Calea Someșeni din municipiul Cluj-Napoca.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 23.40, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit un autoturism avariat, ajuns pe șinele de tren, iar ocupanții erau ieșiți din acesta și necesitau asistență de specialitate.

Patru tineri au primit primul ajutor calificat și asistență medicală de la salvatori și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri specifice.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsuri de siguranță la locul accidentului și au degajat autoturismul avariat de pe calea ferată, pentru a se putea relua traficul feroviar“, a transmis ISU Cluj.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

O femeie din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a prezentat la școală un certificat de vaccinare fals pentru copilul său

Admin - Oct 23, 2021

O femeie din Cluj s-a ales cu dosar penal pentru că ar fi prezentat la școală un certificat de vaccinare…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Focuri de armă în trafic la Turda! Un tânăr de 19 ani, în stare gravă la spital după ce a fost împușcat

Admin - Oct 21, 2021

A fost urmărire ca în filme pe străzile din Cluj. Un poliţist din Turda a tras mai multe focuri de…

Social
shares0 views
Social
shares0 views

Direcția Asistență Socială Gherla distribuie lapte praf gratuit

Admin - Oct 21, 2021

Primăria Municipiului Gherla prin Direcția Asistență Socială vă aduce la cunoștință că începând de ieri, 20 octombrie 2021, va distribui…