Accident stupid = moarte stupidă. Se întâmplă în oraşul nostru liniştit

Jan 24, 2014
3 Comments

O zi obişnuită de joi în Gherla s-a transformat într-o dramă pentru două familii. Accidentul petrecut chiar în centrul oraşului pe strada pietonală, a stârnit multe controverse şi dezbateri.

Ca şi în fiecare dimineaţă, centrul oraşului devine un mic furnicar. Eşti bătrân, pensionar iar ritualul tău este să ieşi în fiecare dimineaţă în oraş să iei aer, să te plimbi. Să cumperi ceva nepoţilor din pensia mică, doar pentru că îi iubeşti. Sau pur şi simplu să mai cumperi un cartof sau o pâine ca să ai ce pune pe masă.

Ajungi în oraş şi printre sutele de oameni se mai află şi un tânăr. Grăbit, stresat şi presat de timp, tânărul angajat ca şi şofer încearcă să îşi facă meseria cât mai repede şi mai bine ca să ajungă în timp util la următorul magazin, care aşteaptă să fie aprovizionat. Se stresează şi se consumă ca să îşi facă meseria la timp, chiar dacă este presat de şefi şi plătit cu un salariu minim pe economie. Se străduieşte pentru că nu ar vrea să îşi piardă locul de muncă şi să nu mai poată să îşi hrănească nevasta şi copiii.

Din nefericire, cei doi s-au aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. În primul rând, neatenţia şoferului dar şi a femeii au provocat un accident stupid, care a dus la o moarte stupidă. Un accident, care ar fi putut fi evitat dacă traiul nu ar fi o povară. Un accident, care ar fi putut fi evitat dacă cineva ar fi atenţionat-o pe femeie sau chiar pe şofer. Un accident, care ar fi putut fi evitat dacă femeia se întâlnea cu o vecină. Un accident, care ar fi putut fi evitat dacă şoferului i-ar fi sunat telefonul chiar în acel moment. Tot ce am relatat, este un scenariu. Mereu ne vom gândi la “Ce ar fi fost dacă?”.

Totuşi, se întâmplă ca în unele momente să nu fie nimeni acolo care să ne păzească, iar îngerul nostru păzitor devenim chiar noi înşine.

Viaţa ne-a arătat că astfel de evenimente nefericite, cum a fost moartea stupidă a unei gherlence de 74 ani, au loc şi într-un oraş liniştit, unde nu ne-am fi închipuit că se poate întâmpla aşa ceva. Suntem abătuţi, distraşi şi ne consumăm mult prea mult ca să ducem o viaţă decentă. Probabil câştigăm într-o parte, dar pierdem în alta.

Accidentul nefericit şi stupid din centrul oraşului ar trebui să ne pună pe gânduri. Şi să ne înveţe să fim mai precauţi şi cu ochii în patru în orice situaţie.

O vorbă din bătrâni spunem că la toţi ne vine rândul. Însă, nu este corect şi îndreptăţit să ni se întâmple asta într-un mod stupid.

Subiectul: Gherleancă în stare gravă, după ce a fost lovită de o maşină în centrul oraşului – FOTO

DSC_0091

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Accident în Cluj: o şoferiţă a “zburat” cu maşina într-o cabană

Admin - Aug 11, 2020

Un accident rutier a avut loc, în această după-masă, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Două autospeciale și un echipaj SMURD au…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic cu ocazia Hramului Mănăstirii Nicula

Admin - Aug 11, 2020

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic în sistem integrat cu reprezentanții altor instituții cu atribuți în…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor la Gherla pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19

Admin - Aug 10, 2020

În perioada 7-9 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla împreună cu cei de la Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla…