Actor gherlean pe scena Festivalului Internaţional de Teatru de la Turda

Cine trece în această perioadă   prin municipiul Turda, pe oriunde merge pe străzi se întâlneşte cu fete şi băieţi îmbrăcaţi cu tricou roşu, pe spate cu  textul „Festivalul Internaţional de Teatru”.

Sunt voluntarii acestei grandioase manifestări culturale organizată de Teatrul „Aureliu Manea”din localitate şi care a atras în oraşul de pe Arieş sute de actori şi oaspeţi din ţară şi de peste hotare. Am numărat nu mai puţin de 50 de programe ce au loc timp de zece zile în clădirea teatrului,  pe pietonala din centrul istoric  al municipiului,  pe scena pietonală, la Fabrica de bere, în localul „La Papion”,  în  Casa Raţiu, în Parcul Central, în Salina Turda  sau în localul „Tour D Art”. În perioada 8 – 17 septembrie 2017 în aceste locaţii se organizează spectacole de teatru, concerte, expoziţii şi lansări de carte. Publicul turdean este interesat de aceste programe speciale şi onorează cu prezenţa lor. Aşa s-a întâmplat şi marţi seara, când sala Teatrului „Aureliu Manea” a fost arhiplină la reprezentaţia cu piesa „D ale Carnavalului” de I.L. Caragiale susţinută de trupa Teatrului de Nord Satu Mare în regia lui Andrei Mihalache. Nu e de mirare dacă iubitorii Thaliei au luat cu asalt teatrul din centrul oraşului, fiindcă majoritatea interpreţilor din piesa caragialiană şi-a  început cariera artistică chiar pe scena turdeană. Ne referim aici la regizorul Andrei Mihalache şi la actorii Sorin Oros, Radu Botar şi Stelian Roşianu.

Unul din rolulile comediei caragaliene a fost interpretat de  actorul  gherlean, Székely Tibor, membru a trupei Teatrului de Nord. Ei au revenit „acasă”, aşa cum ne-au declarat la sfârşitul  reprezentaţiei, când în faţa locaţiei respective un mare număr de admiratori şi prieteni i-au aşteptat să-şi împărtăşească impresiile despre festival şi despre cariera lor. Au fost momente emoţionante, la care au fost prezenţi şi colegii mai tineri, dornici de a   călca pe urmele lor. Actorii sătmăreni mereu sunt primiţi cu multă căldură pe meleagurile clujene, unde revin  totdeauna cu mare plăcere.  La spectacolul de marţi seara au asistat şi critici de teatru şi actori ai naţionalului clujean, dornici de a face cunoştinţă cu arta actoricească a colectivului sătmărean.

Cu ocazia deplasării noastre la Turda am fost prezenţi şi     la programul experimental susţinut de cei doi artişti ai Teatrului „Teatro dei Venti” din Italia  pe scena pietonală din centrul oraşului. Tot atunci au evoluat pe scena alăturată un grup de actori maghiari cu piesa „Reacting Cernobyl”. Între timp  noi am admirat expoziţia de pictură şi sculptură „Trăiri, sentimente, metamorfoze” aparţinând artistei Cristina Oprea, deschisă în holul Teatrului „Aureliu Manea”. Autorarea  lucrărilor expuse este absolventa Academiei de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca şi până în prezent a organizat în ţară 60 de expoziţii personale şi a participat la 71 de expoziţii  internaţionale pe toate meridianele lumii. O altă expoziţie ce a atras mulţi vizitatori este cea a lui Ovidiu Cosac cu titlul: „Teatru pur şi simplu”.

În aceste zile la Turda mai evoluează artişti din Sibiu, Bucureşti, Oradea, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Piatra Neamţ, Craiova şi Târgu Jiu. Manifestările acestui adevărat maraton teatral se încheie duminică, 17 septembrie 2017 cu Parada Festivalului, cu plecarea din faţa teatrului, urmat de un show de lasere. Nu putem decât să-i felicităm pe organizatorii acestui eveniment teatral, la care trebuie să adăugăm şi Primăria Municipiului  Turda şi Consiliul Local. Pentru zece zile Turda a devenit Capitala Teatrului Românesc. Aşa este, fără exagerare! Unde sunt oameni de teatru inimoşi şi ambiţioşi, acolo se pot realiza lucruri minunate. La Turda chiar că găsim astfel de profesionişti, care prin desfăşurarea acestui festival ne-au dovedit că  nu numai la Cluj-Napoca sau alte mari centre culturale se pot organiza astfel de evenimente, cu mare priză la public

 

Szekely Csaba

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Doi bărbaţi din Hunedoara au fost prinşi la furat în Dej

Adrian Loghin - Sep 20, 2017

Polițiștii din Dej au depistat două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și furt. La data de 19…

National
shares0 views
National
shares0 views

Deputatii au respins majorarea alocațiilor copiilor la 200 de lei

Adrian Loghin - Sep 20, 2017

Deputații au respins, marți, un proiect de lege care prevede majorarea alocațiilor pentru copii la 200 de lei pe lună.…

Sport
shares0 views
Sport
shares0 views

Gherla pedalează – eveniment vineri de la ora 13

Adrian Loghin - Sep 20, 2017

Vineri, 22 septembrie, de la ora 13,00 în municipiul Gherla are loc o nouă ediţie a compeţiţiei cicliste „Gherla pedalează”,…