Alcoolemie record pentru un şofer de 24 de ani! Acesta nu avea nici permis

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un conducător auto depistat în trafic cu o îmbibație de peste 3,00 g/l alcool pur în sânge. Acesta nu a reușit să efectueze testarea cu aparatul etilotest în momentul depistării.

De asemenea, bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La data de 27 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui conducător auto care a fost depistat în trafic sub influența alcoolului și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Cuzdrioara, a fost depistat la data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, de către poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, circulând pe raza localității de domiciliu.

Bărbatul emana halenă alcoolică, iar pentru a stabili concentrația de alcool în sânge a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, acesta nereușind să efectueze testarea cu aparatul etilotest. Rezultatele de laborator au indicat faptul că bărbatul avea o îmbibație alcoolică de peste 3,00 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

O maşină a luat foc pe centura Apahida – Vâlcele (FOTO)

Gherleanul - Jun 19, 2019

O autoutilitară a luat foc, în această după-masă, pe centura Vâlcele-Apahida. La faţa locului au intervenit de urgenţă pompierii clujeni…

Actualitate, Social-cultură
shares0 views
Actualitate, Social-cultură
shares0 views

Campania internaţională „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” desfăşurată şi în judeţul Cluj

Gherleanul - Jun 19, 2019

Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, lansează,…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Încă unul: un bărbat fără permis a provocat un accident rutier

Gherleanul - Jun 19, 2019

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Turda au depistat ieri un bărbat de 27 ani, din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj,…

Leave a Comment

Your email address will not be published.