Angajaţii din Primăria Gherla vor primi tichete de vacanţă în valoare de 1450 de lei

Angajaţii din Primăria Gherla vor primi în cursul acestui an vouchere de vacanţă. Tichetele vor avea fiecare o valoare de 1450 de lei şi se vor acorda “în scopul recuperării capacităţii de muncă, a întreţinerii capacităţii de muncă şi a motivării personalului din cadrul primăriei Gherla – funcționari publici și personal contractual“.

Potrivit legii în vigoare, voucherele de vacanţă pot fi acordate doar acolo unde permite bugetul instituţiei. Se pare că la Primăria Gherla există bani suficienţi şi pentru acordarea unor astfel de beneficii financiare.

Proiectul de hotărâre privind acordarea voucherelor de vacanţă a fost iniţiat de primarul Ioan Neselean şi va fi supus la vot în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local Gherla.

REGULAMENT ACORDARE VOUCHERE DE VACANTA

ARTICOLUL 1

(1) În scopul recuperării capacităţii de muncă, a întreţinerii capacităţii de muncă şi a motivării personalului din cadrul PRIMARIEI MUNICIPIULUI GHERLA- funcționari publici și personal contractual –  instituția publică acordă acestora vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 lei pentru un salariat, în condiţiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 8/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

  • Voucherele de vacanţă se acordă până la data de 30 noiembrie 2018, au o valoare nominală de 50 lei şi o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii pe suport de hârtie conform prevederilor legale. Voucherele de vacanță se acordă pe suport de hârtie, în carnete care vor cuprinde maxim 29 de file, respectiv valoarea de maxim 1450 lei.
  • In condiţiile art. 3 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă, sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanţă pe suport hârtie,  precum şi costul emiterii voucherului de vacanţă pe suport hârtie, se suportă de către instituția publică  de la alineatul «Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii» al articolului bugetar «Alte cheltuieli” de la titlul «Bunuri şi servicii».
  • Se aplica impozit pe venit ( 10 % din valoarea voucherelor de vacanta acordate).

ARTICOLUL 2

(1) În cazul cumulului de funcţii, voucherele de vacanţă se acordă de către angajatorul unde personalul în cauză îşi are funcţia de bază, potrivit legii.

  • Voucherele de vacanţă se acordă personalului din cadrul PRIMARIEI MUNICIPIULUI GHERLA , care, în perioada de referinţă prevăzută de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009 cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu de odihnă, concediu pentru incapacitate temporară de muncă, concediu de maternitate, concediu pentru risc maternal şi concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, considerate perioade de activitate prestată conform art. 145 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Voucherele de vacanta nu se acorda functionarilor publici si angajatilor cu contract individual de munca din cadrul institutiei  care beneficiaza in toata perioada 1 iulie 2017- 30 noiembrie 2018 de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap.

  • In cazurile in care personalul din cadrul Primariei Municipiului Gherla a fost prezent partial la locul de munca in perioada 1 iulie 2017- 30 noiembrie 2018 din diferite motive ( angajare in cursul perioadei, reintoarcere din concedii, etc), voucherele de vacanta se vor acorda dupa urmatorul calcul : 29 ( numarul maxim de vouchere) se inmulteste cu raportul dintre numarul de zile de activitate prestatata in perioada 1 iulie 2017 -30 noiembrie 2018 /356 ( numarul de zile lucratoare din perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018).

ARTICOLUL 3

(1) Salariaţii care primesc vouchere de vacanţă nominale sunt singurele persoane îndreptăţite să utilizeze tichetele de vacanţă în perioada menţionată pe acestea, şi în exclusivitate pentru achitarea pachetului de servicii turistice contractat care poate cuprinde servicii de cazare, alimentaţie publică, transport, tratament balnear, agrement conform art. 23 din HG nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanţă.

(2) Se interzice salariaţilor, beneficiari ai voucherelor de vacanţă următoarele:

  1. utilizarea tichetelor de vacanţă pentru achiziţionarea altor servicii decât cele prevăzute mai sus;
  2. primirea unui rest de bani la tichetul de vacanţă, în cazul în care suma corespunzătoare solicitată este mai mică decât valoarea nominală a tichetului de vacanţă;
  3. comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau al altor bunuri şi/sau servicii.

ARTICOLUL 4

  • In cazurile in care functionarii publici si angajatii cu contract individual de munca din cadrul instituiei au incheiat activitatea inainte de data acordarii voucherelor de vacanta, nu vor primii vouchere deoarece nu se poate retine impozitul pe venit 10 %.
  • Salariatul are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă pe suport de hârtie acordate şi neutilizate ori necuvenite, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:
  1. la sfârşitul perioadei de valabilitate a acestora;
  2. la data încetării raporturilor de muncă.

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

SIC | La 21 de ani a fost prins de poliţişti la volan, deşi nu deţine permis de conducere

Adrian Loghin - Apr 20, 2018

Poliţişti din cadrul Secției 7 Poliţie Rurală Gherla - Postul de Poliţie Comunal Sic au depistat în trafic un tânăr…

Actualitate, Social-cultură
shares0 views
Actualitate, Social-cultură
shares0 views

Poliţiştii din Gherla încearcă să prevină traficul şi consumul de droguri în liceele “Petru Maior” şi “Ana Ipătescu” (FOTO)

Adrian Loghin - Apr 20, 2018

Poliţia municipiului Gherla în colaborare cu specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj…

Social-cultură
shares0 views
Social-cultură
shares0 views

Sărbătoare la Dej: Ziua Forţelor Terestre

Adrian Loghin - Apr 19, 2018

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte „ZIUA FORŢELOR TERESTRE”, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare…