Angajaţii Ocolului Silvic Gherla se pregătesc pentru Luna pădurii

Angajaţii Ocolului Silvic Gherla se pregătesc pentru Luna pădu   Aşa după cum ştim cu toţii din anii trecuţi, la noi   în ţară perioada 15 martie – 15 aprilie este denumită Luna pădurii, unul din cele mai însemnate evenimente silvice, reprezentând o măsură de resensibilizare a populaţiei şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor şi a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.

La  aceste acţiuni sunt angrenaţi atât pădurarii, cît şi locuitorii satelor sau elevii şcolilor. Aşa se va întâmpla şi în zona Ocolului Silvic Gherla, unde pregătirile sut în fază avansată.

Zilele trecute noi am vizitat Districtul Ţaga al  Ocolului Silvic Gherla, unde am mai umblat şi la sfârşitul toamnei trecute, când ne-am interesat de sprijinirea populaţiei cu lemne de foc în perioada iernii   Acuma am urmărit la faţa locului lucrările aflate la ordinea zilei.

După cum ne-a informat pădurarul Districtului Ţaga, Daniel Oltean, pe raza domniei  sale de activitate sunt 5 comune de pe Câmpie. Acest sector se află printre fruntaşii Ocolului Silvic, an de an obţinând rezultate bune în domeniul ocrotirii şi regenerării „aurului verde”. N

u se întâmplă altfel nici la începutul acestei primăveri. După cum am aflat de la domnul Daniel Oltean,  în perioada următoare, adică în cadrul Lunii  pădurii, vor fi împădurite nu mai puţin de 8 hectare. Ne-a şi spus speciile cu care se vor îmbogăţi terenurile degradate din împrejurimile celor 5 comune din perimetrul Districtului Ţaga.

Acestea vor fi gorunul, teiul şi frasinul. Sunt specii dominante  pe raza comunelor Ţaga, Sânmărtin, Buza, Fizeşu Gherlii şi Mintiu Gherlii. Puieţii de pomi sunt deja pregătiţi în vederea  lucrărilor de împădurire

Conceptul de Luna pădurii are o lungă şi interesantă istorie. Cunoscută în trecut sub numele de „Sărbătoarea sădirii arborelui”, aceasta îşi are originea în ideea de a ocroti pădurea şi a fost iniţiată în America în anul 1872 de către ministrul agriculturii din aceea vreme, Sterling Morton.

Szekely Csaba

 

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Pasarela pietonală din Gara Gherla va fi modernizată anul viitor

Gherleanul - Dec 18, 2018

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a transmis că pasarela de la Gara Gherla va fi reabilitată. ”În cursul anului 2019, Sucursala…

National
shares0 views
National
shares0 views

Bugetarii vor avea mai multe zile libere de sărbători

Gherleanul - Dec 17, 2018

Guvernul face un cadou bugetarilor înainte de Crăciun. Zilele de luni, 24 decembrie, respectiv 31 decembrie, au fost declarate libere…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

FOTO | Tânăr de 27 de ani dat dispărut! Dacă îl vedeţi, sunaţi la 112

Gherleanul - Dec 17, 2018

 Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat voluntar de la domiciliu din 22 noiembrie și…