Bilanţ al Poliţiei Locale Gherla: peste 4500 de persoane au fost legitimate, iar peste 4300 de maşini au fost verificate

În perioada ianuarie – octombrie 2018 Poliția Locală Gherla a desfășurat activități ce au avut ca obiectiv principal asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranța cetățeanului, combaterea fenomenului de cerșetorie, a comerțului stradal neautorizat, urmărirea respectării legislației în domeniul construcțiilor și afișajului publicitar, activități de prevenire, precum și menținerea unui aspect civilizat al arterelor principale și al piețelor din municipiul Gherla.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu polițiștii locali au procedat la legitimarea unui număr de 4512 persoane și la verificarea unui număr de 4336 autovehicule.

Au fost efectuate 158 verificări ale lucrărilor de construcții, 41 verificări ale construcțiilor în stare de degradare – procedând la emiterea a 35 de notificări către proprietarii acestora cu privire la obligativitatea de a le repara și întreține.

S-au efectuat 303 controale pe linie comercială.

Au fost aplicate 157 somații pentru autovehiculele expuse spre vânzare și 61 pentru autoturismele care prezentau indicii de bunuri abandonate pe domeniu public.

Au fost desfășurate un număr de 299 activități pe linie de evidența populației.

S-au efectuat verificări cu privire la autorizarea a 78 de mijloace de publicitate și afișaje stradale.

Au fost soluționate un  număr de 1129 lucrări și sesizări, din care 392 lucrări și sesizări scrise, 647 sesizări telefonice și directe ale cetățenilor, 80 sesizări din oficiu și 10 sesizări ale Poliției Naționale, constând în efectuarea de verificări și aplicarea măsurilor legale, intervenții la incendii, altercații, înmânări/afișări de procese verbale de contravenție, etc.

În perioada ianuarie – octombrie polițiștii locali au constatat 2 infracțiuni, dintre care una în flagrant (furtul unei biciclete), au fost identificați și reținuți 2 suspecți, aceștia fiind predați ulterior Poliției Naționale.

În această perioadă a fost constatat un număr de 2750 contravenții – din care:

  •  1044 au fost aplicate prin procese verbale de constatare a contravenției, dintre acestea 331 sancțiuni cu amendă și 713 sancțiuni cu avertisment;  
  • 1706  reprezintă sancțiuni cu avertisment verbal.

Din totalul de 331 procese verbale cu amendă au fost încasate  în termen 208 și 123 au fost trimise în debit.

În continuare prezentăm detaliat contravențiile constatate prin Procese verbale de constatare a contravenției, raportate la actele normative în baza cărora s-au aplicat sancțiunile:

 

Nr.

crt.

Act Normativ Contravenții constatate prin Procese verbale de constatare a contravenției
1 HCL nr. 64/2017 privind reglementarea opririi, staționării și parcării neregulamentare pe domeniul public sau privat al municipiului Gherla 962
2 HCL nr. 73/2017 pentru reglementarea activităților comerciale pe raza municipiului Gherla 24
3 HCL nr. 89/2017 privind buna gospodărire a municipiului Gherla 7
4 HCL nr. 90/2017 privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe raza municipiului Gherla 15
5 Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice 19
6 Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere 2
7 Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții 12
8 OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor 3
  TOTAL 1044

Acest raport a fost prezentat în ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Gherla din anul 2018.

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Minorele care terorizează oamenii din Cluj au mai bătut o femeie într-o staţie de autobuz! Nicio persoană nu a intervenit

Gherleanul - Aug 20, 2019

Minorele care terorizează lumea pe stradă au mai făcut o victimă. De această dată, o tânără a fost bătută chiar…

Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat arestat pentru că a condus motocicleta băut, drogat și fără permis

Gherleanul - Aug 20, 2019

Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat implicat într-un accident rutier pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Mai…

Actualitate, Sport
shares0 views
Actualitate, Sport
shares0 views

Prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul World Challenge Cup are loc la Cluj

Gherleanul - Aug 20, 2019

Federația Română de Gimnastică Ritmică (FRGR) organizează, perioada 23-25 august 2019, la Cluj, prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din…

Leave a Comment

Your email address will not be published.