Bilanţ | Câte proiecte pe fonduri europene a depus Primăria Gherla în anul 2018

Echipa Gherleanul.ro a solicitat, la sfârşitul lunii noiembrie, Primăriei Gherla să transmită câte proiecte cu finanţare europeană au fost depuse în anul 2018.

Prin urmare, în cursul zilei de ieri, pe adresa redacţiei, a venit şi răspunsul.

Primăria Gherla a depus în anul 2018 următoarele proiecte pentru obţinerea de finanţări europene de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională:

  1. “Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Scoala Gimnazială Nr.1 Gherla”
  2. “Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale şi reducerea infracţionalităţii”
  3. “Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienţa energetică ridicată şi extinderea iluminatului public în municipiul Gherla”
  4. “Modernizare şi dotare Ambulatoriu Gherla”
  5. “ACUM pentru Gherla – incluziune socială pentru dezvoltarea durabilă” – acest proiect a fost implementat.

Primele patru proiecte se află în stadiul de verificare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

După verificarea proiectelor, autorităţile locale vor afla dacă primesc finanţare pentru aceste patru proiecte.

Cel de-al cincilea proiect din lista – “ACUM pentru Gherla” – a fost deja implementat.

Din păcate, proiectele enumerate mai sus nu au fost detaliate pentru a afla cu exactitate ce prevăd acestea şi în ce parte vor merge, în mod concret, banii europeni în cazul în care se va aproba finanţarea.

De asemenea, pe site-ul primăriei (www.gherla.ro) informaţii despre aceste proiecte pot fi găsite doar parţial, deoarece unele pagini nu funcţionează.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Bărbat prins de poliţiştii gherleni la volanul unei maşini neînmatriculate

Gherleanul - Mar 21, 2019

La data de 20 martie în jurul orei 11.30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla – Postul de Poliţie Comunal…

Actualitate, National
shares0 views
Actualitate, National
shares0 views

197 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române

Gherleanul - Mar 20, 2019

La 25 martie 2019 se împlinesc 197 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române, această dată având atât…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Şofer beat prins de poliţiştii gherleni! Acesta provocase un accident rutier

Gherleanul - Mar 20, 2019

La data de 19 martie, în jurul orei 17.55, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla deplasaţi la un eveniment rutier…

Leave a Comment

Your email address will not be published.