Circulația rutieră pe drumul județean 109 Răscruci – Borșa – Vultureni va fi temporar restricționată

Consiliul Județean Cluj anunță faptul că în perioada 1 august – 15 septembrie, pe traseul drumului județean 109 Răscruci – Borșa – Vultureni, în zona localității Borșa Cătun, se vor realiza o serie de lucrări de consolidare a corpului drumului.

            Intervenția, care va avea loc pe sectorul de drum cuprins între km 5+600 și km 5+700, va consta în realizarea unui zid de sprijin armat, al cărui rol este acela de a rezolva problema de stabilitate pe care o are, în prezent, acest tronson component al Drumului Bistriței.

            În acest context, Consiliul Județean aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că, pe perioada desfășurării acestor lucrări, circulația rutieră publică pe drumul județean DJ 109 va fi temporar restricționată. Astfel, specialiștii instituției, împreună cu executantul lucrării s-au asigurat de faptul că cetățenii din localitățile direct afectate de restricțiile de circulație, și nu numai, au fost informați cu privire la închiderea circulației pe acest traseu. De asemenea, în vederea creșterii siguranței, s-au luat toate măsurile necesare ca lucrările să fie semnalizate corespunzător, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

            Având în vedere această situație, pe toată perioada desfășurării lucrărilor și a închiderii temporare a circulației rutiere publice pe acest drum județean, Consiliul Județean Cluj recomandă perticipanților la trafic următoarele rute ocolitoare:

–                    Răscruci – Cluj-Napoca – Pădureni – Satu Lung – Giula – Borșa – Borșa Cătun și retur;

–                    Răscruci – Cluj-Napoca – Chinteni – Deușu – Giula – Borșa – Borșa Cătun și retur;

–                    Răscruci – Cluj-Napoca – Chinteni – Vultureni – Borșa – Borșa Cătun și retur.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Accident în Cluj: o şoferiţă a “zburat” cu maşina într-o cabană

Admin - Aug 11, 2020

Un accident rutier a avut loc, în această după-masă, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Două autospeciale și un echipaj SMURD au…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic cu ocazia Hramului Mănăstirii Nicula

Admin - Aug 11, 2020

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic în sistem integrat cu reprezentanții altor instituții cu atribuți în…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor la Gherla pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19

Admin - Aug 10, 2020

În perioada 7-9 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla împreună cu cei de la Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla…