CLUJ | Doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru că au făcut sex în public

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani din Cluj-Napoca  şi o femeie de 23 de ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

În fapt, cei doi, la data de 22 august a.c., în jurul orei 23:20, în timp ce se aflau pe spaţiul verde din sensul giratoriu situat la intesecţia străzilor Corneliu Coposu şi Calea Baciului, ar fi întreţinut raporturi sexuale, expunându-se în mod explicit în public, fiind observaţi de persoanele care circulau prin zonă.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea parchetului competent, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Stiri care te-ar putea interesa

National
shares0 views
National
shares0 views

O nouă zi declarată sărbătoare legală şi nelucrătoare: Vinerea Mare

Adrian Loghin - Feb 23, 2018

Senatorii au aprobat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, iniţiat de deputatul UDMR Szabo Odon, care prevede că…

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 2 milioane de euro. Au avut loc percheziții şi în Cluj și Sălaj

Adrian Loghin - Feb 23, 2018

La data de 22 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, cu sprijinul…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Pompierii dejeni intervin în Ghirolt. O bovină a căzut într-un canal

Adrian Loghin - Feb 23, 2018

Pompierii din Dej intervin, în aceste momente, în satul Ghirolt de lângă Gherla. Aceştia au fost anunţaţi să intervină la…