Cod roșu de intervenție la un bloc de locuințe din Cluj al cărui subsol a lut foc

20 de locatari ai unui bloc de locuințe din Cluj-Napoca sunt prinși în clădirea al cărui subsol a luat foc, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Potrivit autorităților, evacuarea imobilului este îngreunată de fumul gros din clădire, astfel că persoanele au rămas captive în imobil. Șase persoane au reușit autoevacuarea, iar 11 au fost ajutate de către echipajele de pompieri.

ISU a anunțat instituirea codului roșu de intervenție, la fața locului fiind deplasate numeroase echipaje pentru asistență medicală și stingere a incendiului.

„Incendiul a izbucnit la subsolul unei clădiri, regim de înălțime P+10, 25 persoane s-au auto-evacuat, 20 persoane au fost evacuate de pompieri (10 cu autoscara și 10 pe casa scărilor), 13 persoane au primit asistență medicală de urgență, dar niciuna nu a fost transportată la spital. La fața locului au intervenit 2 autospeciale pentru stingerea incendiilor, o platforma pentru intervenții la înălțime, 5 echipaje medicale (2 SMURD, 3 SAJ) + autospeciala pentru transportul de persoane și victime multiple. Au intervenit 8 Pompieri, 16 paramedici și personal medical. De asemenea au fost prezente echipaje de la poliție, SVSU Cluj-Napoca, echipele de intervenție ale furnizorilor de utilități”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj pentru publicația Transilvania Reporter.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

FOTO | Accident cu 4 maşini în Cluj! Doi copii au fost răniţi din cauza unui şofer beat

Gherleanul - Nov 21, 2018

Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cercetează împrejurările producerii unui accident rutier uşor, în urma căruia doi minori de 5 şi respectiv…

Actualitate, Divertisment
shares0 views
Actualitate, Divertisment
shares0 views

Toţi fanii UNTOLD pot cumpăra începând de astăzi abonamente pentru cel de-al cincilea capitol UNTOLD

Gherleanul - Nov 21, 2018

Deși mai sunt 8 luni până la a cincea ediție a festivalului UNTOLD, interesul pentru abonamente depășește orice așteptări. Zeci…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Accident grav provocat de un şofer din Dej! O femeie şi un copil au ajuns la spital

Gherleanul - Nov 21, 2018

Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca cercetează împrejurările producerii unui accident rutier grav  pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj-Napoca. La data…