Eu cu cine votez? Campania electorală văzută de la Gherla

Cele 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi cei 8 candidaţi independenţi care participă la alegerile europarlamentare au intrat, din 25 aprilie în campanie electorală, pentru 30 de zile. La scrutinul din 25 mai urmează să fie aleşi cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.

Pentru ca electoratul să fie informat, Primăria Gherla a stabilit ca locurile speciale de afişaj electoral şi panouri electorale să fie instalate în fata sediilor partidelor politice şi la intrarea în Parcul Mic.

La Gherla, PSD a început campania electorală în forţă, alocând pentru aceasta sume importante de bani, care se reflectă în numărul mare de bannere şi afişe. Membrii partidului au împânzit oraşul cu bannere PSD pe care apare candidata Corina Creţu, alături de premierul Victor Ponta. Cu toate acestea, PSD este acuzat de către democrat-liberali că a furat startul campaniei, printr-o reclamă de pe mai multe panouri din judeţul Cluj (unul chiar şi în Gherla), prin intermediul căreia social-democraţii s-ar lăuda cu susţinerea financiară a autostrăzii Transilvania.

Membrii PDL Gherla au montat deja şi ei bannere pe strada principală din oraş şi, bineînţeles, în locurile special amenajate de primărie.

PNL Gherla a început mai greu campania electorală. PNL-istii nu au instalat nici un banner electoral prin Gherla, însă aceştia îşi fac campania electorală în fata sediului şi la intrarea în Parcul Mic. Zilele trecute, membrii partidului au mai instalat panouri electorale pe domenii private, după acceptul proprietarilor.

TNL Gherla

 

 

 

 

 

 

 

PNL şi PSD Gherla sunt singurele partide politice din oraş care îşi fac campanie electorală şi pe Facebook.

Celelalte partide politice sau alianţe şi cei 8 candidaţi independenţi au campanie electorală într-o mică măsură sau chiar deloc în municipiul Gherla.

În concluzie, până acum campania electorală la nivel de Gherla şi nu numai, este amorţită şi nu a adus până acum evenimente importante pe scenă politică din Gherla.

Tu cu cine votezi la europarlamentare?
[yop_poll id=”6″]

sursa foto: www.facebook.com

Stiri care te-ar putea interesa

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat din Aluniş, fără permis de conducere, prins la volan

Admin - Jul 03, 2020

La data de 2 iulie, în jurul orei 17.40, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Accident în Iclod! O femeie a fost rănită (FOTO)

Admin - Jul 03, 2020

Un accident rutier a avut loc, în această după-masă, pe DN1C intre Livada şi Iclod. "O autospecială cu modul de…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

VIDEO | Accident grav produs pe Autostrada A3! Două persoane au murit

Admin - Jul 03, 2020

O autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au fost alertate în cursul nopții ca urmare…