Eveniment inedit organizat de Penitenciarul Gherla: expoziție de păpuși croșetate (FOTO)

În perioada 22 noiembrie – 03 decembrie, Penitenciarul Gherla organizează la Centrul  Național de Informare și Promovare Turistică Gherla, Expoziția de păpuși croșetate ,,Mândră mi-s ca o păpușă.

Vor fi expuse un număr de 29 de păpuși realizate de rezidentele din Centrul Terapeutic Lotus, Penitenciarului Gherla, în cadrul activității educaționale ,,Amigurumi. Amigurumi reprezintă tehnica japoneză de realizare a păpușilor croșetate și umplute cu diverse materiale.

Beneficiile croșetatului sau tricotatului sunt multiple, astfel, această ocupație îmbunătățește memoria, scade tensiunea și rata bătăilor inimii, ușurează simptomele legate de depresii și insomnii, îmbunătățește starea psihică.

Având în vedere că activităţile artistice pot constitui un mijloc de relaxare, de petrecere a timpului liber, de dezvoltare personală sau chiar de terapie, participarea persoanelor private de libertate la astfel de activități corespunde scopului executării pedepselor şi măsurilor privative de libertate.

Identificarea şi valorificarea talentului, a înclinaţiilor artistice ale persoanelor aflate în mediul de detenţie, prin organizarea unor activităţi cultural-artistice, precum şi cultivarea gustului estetic îmbunătăţesc starea psihică și modalitatea de relaţionare interpersonală.

Stiri care te-ar putea interesa

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Transportatorii au fost verificaţi de poliţişti: 4 vehicule au fost imobilizate

Admin - Jul 06, 2020

În perioada 4-5 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu lucrători din cadrul I.S.C.T.R. și R.A.R. au acționat pe…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Percheziţii în Cluj, Turda şi Floreşti! Mai multe persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri

Admin - Jul 06, 2020

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj-Napoca, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Acţiuni pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19! Au fost controloate peste 360 de societăţi comerciale (FOTO)

Admin - Jul 06, 2020

Continuă acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19 în…