Fostul ministru Monica Iacob Ridzi va fi eliberată din Penitenciarul Gherla

Tribunalul Cluj a decis, în această dimineaţă, eliberarea din închisoare a fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi. Decizia este definitivă. Aceasta a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu la Penitenciarul din Gherla.

Magistraţii Tribunalului Cluj au declarat că au respins contestaţia DNA faţă de măsura liberării condiţionate a Monicăi Iacob Ridzi, decisă luna trecută de Judecătoria Gherla. „Se menţine decizia Judecătoriei Gherla şi dispune de îndată punerea în libertate a Monicăi Iacob Ridzi”.

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în 2015 la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului, administratori de firme, colaboratori. Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Accident în Livada! Un bărbat a fost lovit de o maşină

Adrian Loghin - Dec 15, 2017

Un accident de circulaţie a avut loc, în această seară, pe DN1C în localitatea Livada. Un bărbat a fost transportat…

Acasa, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Acasa, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

ACCIDENT – Un bărbat a fost lovit mortal de o maşină în Câţcău, lângă Dej (VIDEO)

Adrian Loghin - Dec 15, 2017

Un accident de circulaţie a avut loc, în urmă cu puţin timp, în localitatea Câţcău. Un pieton a fost lovit…

Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Accident mortal lângă Dej! Un copil de 5 ani a fost lovit de o maşină (VIDEO)

Adrian Loghin - Dec 15, 2017

Tragedie imensa intr-o familie din localitatea Valea Luncii, comuna Mica. Mezinul familiei in varsta de cinci ani a decedat dupa…