FOTO | Accident cu 5 maşini pe o stradă din Cluj! Un bărbat a fost grav rănit

Un accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, pe strada Dorobanţilor din Cluj-Napoca.

În evenimentul rutier au fost implicate cinci autoturisme, iar un bărbat a fost grav rănit.

Conform primelor informaţii, la data de 29.01.2019, orele 07.00, un bărbat, de 61 de ani, din Cluj-Napoca, a condus auto pe strada Dorobanților, pe banda 3, iar la intersecția cu strada Progresului ar fi schimbat banda de circulație fără să se asigure, intrând în coliziune cu alt autoturism, pe care l-a proiectat în alte două autoturisme parcate.

Un autoturism parcat a fost proiectat pe partea carosabilă şi a acroşat un auto staţionat în coloană. Conducătorul auto în vârstă de 61 de ani a fost rănit şi a fost transportat la unitatea medicală pentru îngrijiri medicale.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

La evenimentul rutier a fost descarcerat un bărbat, rămas încarcerat în unul din autoturismele implicate în accident.

Bărbatul era inconștient la sosirea salvatorilor și a fost scos pe ușa pasagerului din dreapta de către pompieri, deși el se afla pe locul șoferului. Bărbatul a suferit traumatisme grave, el a fost preluat imediat de medicii echipajului SMURD (Terapie Intensivă Mobila) și a fost transportat la spital.

Au fost dislocate la locul evenimentului trei autospeciale de descarcerare și un echipaj SMURD, având în vedere faptul că a fost anunțat în apelul inițial că au fost implicate cinci mașini în evenimentul rutier.” a transmis purtătorul de cuvânt ISU Cluj.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Caz şocant într-un magazin din Cluj! Vânzătoare atacată cu cuţitul

Gherleanul - Nov 18, 2019

Un bărbat mascat a atacat o femeie cu un cuţit, în această seară, într-un magazin din Cluj-Napoca. Acesta a încercat…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Accident cu două maşini la ieşire din Gherla! O femeie a fost rănită (FOTO)

Gherleanul - Nov 18, 2019

Un accident rutier a avut loc, în această seară, la ieşire din Gherla, în Băiţa. O femeie a fost rănită…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Trafic de droguri la Cluj! Ce au descoperit oamenii legii

Gherleanul - Nov 17, 2019

Aproape 1 kilogram de canabis, peste 16.800 de lei, precum și alte bunuri, au fost ridicate de către polițiști de…

Leave a Comment

Your email address will not be published.