FOTO | Accident cu un mort și un rănit, la Cluj, provocat de un tânăr drogat

Actualizare IPJ Cluj: Conform primelor informații, un tânăr, de 19 ani, din Florești, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în afara localității, dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, peste marcajul longitudinal simplu continuu. Astfel, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp al unui panou de informare situat pe spațiul verde, după care s-a oprit în șanțul de colectare a apelor pluviale.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar o tânără, de 20 de ani, din Suceava, pasageră în autovehicul, a decedat.

În urma testărilor preliminare efectuate la unitatea medicală, se pare că tânărul ar fi consumat substanțe psihoactive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.

Un tânăr din Cluj a provocat, în noaptea de duminică spre luni, un accident rutier în urma căruia o tânără a murit, iar el a fost rănit grav, şoferul aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive.

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Floreşti, conducea dinspre Gilău spre Cluj-Napoca, iar la un moment dat a încercat să depăşească un alt autovehicul.

Maşina a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă şi a lovit un stâlp din metal.

Şoferul a fost grav rănit, iar o tânără de 20 de ani, din Suceava, aflată în maşină, a murit.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Rezultate parţiale la Gherla: PNL 26,9%, USR PLUS 17,3%, PSD 16,9%

Gherleanul - May 26, 2019

Au venit primele rezultate parţiale la Gherla, la Alegerile Europarlamentare. Astfel, în 8 secţii din Gherla (dintr-un total de 16)…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Prezenţă ridicată la vot la Gherla: 51,38%

Gherleanul - May 26, 2019

Prezenţă ridicată la urnele de vot de la Gherla. 51,38% de persoane au votat astăzi, 26 mai, la Gherla la…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

EXIT POLL Europarlamentare 2019. PSD și PNL la egalitate, USR PLUS pe locul 2

Gherleanul - May 26, 2019

Primele rezultate ale alegerilor din 26 mai PSD și PNL, la egalitate. USR PLUS ocupa locul al doilea.  PSD: 25,8%…

Leave a Comment

Your email address will not be published.