FOTO Acţiune a poliţiştilor dejeni! Au fost acordate 46 de amenzi în doar câteva ore

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, au organizat şi desfăşurat pe raza de competenţă o acţiune pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.

La data de 10 iulie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej şi al specialiştilor Registrului Auto Român Cluj, au organizat şi desfăşurat pe raza de competenţă o acţiune în scopul de menţinerii unui climat de siguranţă publică şi prevenirii accidentelor rutiere.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 46 de contravenţii, 12 dintre acestea fiind aplicate pietonilor care nu au respectat obligaţiile ce le revin privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost reţinute 2 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

Poliţiştii vor continua acţiunile.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Divertisment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Divertisment, Stiri din Judet
shares0 views

A treia zi de Electric Castle a adunat la Bonţida 55.000 de oameni

Gherleanul - Jul 20, 2019

Florence + The Machine, poate cel mai așteptat headliner al acestei ediții a festivalului Electric Castle, a adunat în fața…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

FOTO | Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – Cămărașu

Gherleanul - Jul 18, 2019

Consiliul Judeţean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul judeţean DJ 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

FOTO/VIDEO | Accident cu trei maşini în Jucu! O femeie a fost rănită

Gherleanul - Jul 18, 2019

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc, în această dimineaţă, pe DN1C la ieşire…

Leave a Comment

Your email address will not be published.