FOTO | Acţiuni ample ale poliţiştilor! Aproape 800 de şoferi indisciplinaţi au fost sancţionaţi

În perioada 3-5 decembrie, polițiștii rutieri și cei de ordine publică au intensificat acțiunile în trafic, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și reducerea accidentelor de circulație.

Acțiunile vor continua, iar polițiștii vor lua măsuri ferme față de cei care vor încălca regulile de circulație.

Polițiștii clujeni, sub coordonarea Serviciului Rutier și al Serviciului Ordine Publică, au intensificat acțiunile în trafic, în special pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat.

Sunt acțiuni cu efective mărite, în care sunt angrenați atât polițiști rutieri, cât și de ordine publică. Se folosesc aparatele de măsurat viteza Trucam, aparatele radar instalate pe autospecialele de poliție și aparatele etilotest.

Acțiunile polițiștilor au drept scop prevenirea și reducerea accidentelor rutiere, conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele nerespectării regulilor de circulație.

Se acționează pe linia respectării regimului legal de viteză, a regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor, precum și pentru combaterea traversărilor neregulamentare. De asemenea,  acțiunile polițiștilor se focusează pe depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care consumă alcool și apoi conduc pe drumurile publice, creând astfel o stare de pericol în trafic.

În perioada 3 – 5 decembrie, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 784 de sancțiuni contravenționale, dintre care 191 pentru depășirea vitezei legale, 195  pentru traversări neregulamentare și 29 de sancțiuni pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Au fost reținute 60 de permise de conducere, 29 dintre acestea pentru neacordare de prioritate pietonilor și 11 pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat din Bobâlna reţinut după ce a distrus poarta unei femei şi a ameninţat-o cu moartea

Gherleanul - Sep 19, 2019

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Scandal în Căşeiu! Şi-a bătut soţia, deşi avea ordin de protecţie

Gherleanul - Sep 19, 2019

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor în satele din zona Gherlii! Au fost aplicate zeci de amenzi

Gherleanul - Sep 19, 2019

În perioada 17 – 18 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor…

Leave a Comment

Your email address will not be published.