FOTO | Minoră de 12 dată dispărută! A fost găsită după două zile cu un bărbat! Aceştia au întreţinut relaţii sexuale

După circa 48 de ore de căutări continue și investigații complexe, o minoră de 12 ani, care a plecat de la domiciliu fără acordul părinților, a fost găsită de polițiști și se află în afara oricărui pericol.

Tânărul cu care a plecat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal și act sexual cu un minor.

La data de 20 august, în jurul orei 19:15, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, din Sânpaul, a plecat de la domiciliu împreună cu un tânăr, fără acordul părinților. Cei doi ar fi plecat din Sânpaul cu un autovehicul către o destinație necunoscută.

În baza sesizării, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, sub coordonarea Serviciului de Investgații Criminale, au demarat de îndată verificări și investigații specifice pentru găsirea celor doi. Astfel, în urma unor cercetări complexe, s-a stabilit traseul pe care cei doi l-ar fi urmat, precum și zone în care s-ar putea afla.

La data de 22 august, în urma unei acțiuni de amploare de căutare, cei doi au fost depistați în zona pădurii Hoia.

În acțiune au fost angrenate efective importante de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Rurală Baciu, Serviciului de Investigații Criminale, Biroului pentru Centrul Universitar și Secției 5 Poliție. De asemenea, activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și al Direcției Operațiuni Speciale.  Totodată, au participat și jandarmi.

În urma depistării, cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție pentru clarificarea situației.

Din cercetări a reieșit că minora ar fi plecat de bună voie cu tânărul de 20 de ani. De asemenea, aceștia ar fi întreținut relații sexuale consimțite.

În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și act sexual cu un minor, fapte prevăzute de Codul penal.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Trafic de droguri la Cluj! Ce au descoperit oamenii legii

Gherleanul - Nov 17, 2019

Aproape 1 kilogram de canabis, peste 16.800 de lei, precum și alte bunuri, au fost ridicate de către polițiști de…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Accident grav pe un drum judeţean din Cluj: patru persoane au fost rănite (FOTO)

Gherleanul - Nov 14, 2019

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe DJ150 între localităţile Viişoara şi Ceanu Mare. Patru…

Actualitate, Social
shares0 views
Actualitate, Social
shares0 views

Un tânăr militar din Gherla a fost diagnosticat cu leucemie | Cum îl putem ajuta

Gherleanul - Nov 13, 2019

Nicoară Alin, un tânăr militar în vârstă de 23 de ani din Gherla trece printr-o grea încercare. În urmă cu…

Leave a Comment

Your email address will not be published.