Guvernul ar putea fi redus la doar 17 ministere în loc de 24

Surse din PSD au declarat pentru Știrile ProTV că Guvernul ar putea fi restructurat, iar viitorul Executiv ar putea cuprinde doar 17 ministere, în loc de 24, câte sunt în prezent.

De altfel, în ședința de luni, liderii PSD vor stabili și data la care va avea loc un congres extraordinar al partidului.

Nu în ultimul rând, la acest congres extraordinar ar putea fi anunțat viitorul candidat al PSD la alegerile prezidențiale din 2019.

Premierul Mihai Tudose a anunţat vineri că, ”în mod cert”, urmează să fie luate anumite “măsuri de eficientizare”, atât la nivelul Guvernului, cât şi a tuturor celor care sunt puşi să ia decizii.

Da, va fi o discuţie în coaliţie şi nu neapărat a Cabinetului, ci a tuturor celor care sunt puşi să ia nişte decizii, să pună în aplicare nişte decizii, începând cu şefii de agenţii, secretarii de stat, membrii în CA-uri, în AGA (…), membrii Cabinetului, unde e loc de mai bine”, a spus premierul, potrivit Agerpres, întrebat la România TV dacă în ianuarie ar urma să aibă loc o evaluare a Cabinetului său.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Tâlhărie pe o stradă din Dej! Agresorii sunt doi tineri de 18 şi 16 ani

Gherleanul - Oct 17, 2018

Polițiștii din Dej au identificat și depistat doi tineri bănuiți de comiterea unei tâlhării. O persoană a fost reținută pentru…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

FOTO | A fost asfaltat drumul judeţean Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu

Gherleanul - Oct 17, 2018

Au fost asfaltaţi cei peste 10 km ai drumului județean DJ 161 Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu, lucrare…

Actualitate, Sport
shares0 views
Actualitate, Sport
shares0 views

Celebrul actor Arnold Schwarzenegger vine la Cluj! Când îl poţi vedea

Gherleanul - Oct 17, 2018

Cupa Mondiala de Culturism si Fitness va avea loc la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, in perioada 20-25 noiembrie, iar actorul…