Impozitul auto în 2018. Cine are motoare mari va plăti mai puţin. Cei cu motoarele mici vor plăti mai mult

Mai mulţi parlamentari au depus un proiect de lege pentru ca proprietarii acestor maşini să achite impozite mai mici chiar şi cu 90%.

Iar cei care au maşini cu o capacitate mică vor fi obligaţi să plătească mai mult. Iniţiativa a fost semnată de aleşi de la toate partidele, aşa că sunt şanse mari ca de anul viitor să se aplice.

61 de parlamentari vor să modifice modul în care se calculează impozitul pentru maşini, astfel încât să fie avantajaţi cei cu motoare puternice. Proiectul depus de aleşi prevede ca la maşinile care au sub 2000 de cmc se înmulţeşte cu 0,06 capacitatea cilindrică, iar la cele peste 2000 de centimetri cubi, cu 0,12.

Vor fi însă dezavantajaţi cei care au maşini cu motor mic. Impozitul va creşte pentru cei care au acum o Dacia Logan, de exemplu, cu motor de 1400 de cmc, de la 56 de lei, la 84 de lei, adică mai mult cu 28 de lei.

Pentru un BMW X5, o maşină de teren care poate avea un motor de 3000 de cmc, impozitul este acum peste 2 mii de lei. Dacă se va schimba modul de calcul, cei care deţin o astfel de maşină vor plăti statului doar 360 de lei.

Cei care au maşini sport, cu motoare puternice, vor rămâne cu cei mai mulţi bani în buzunar. Pentru Un Mercedes AMG, o maşină cu o capacitate cilindrică de 6300 de cmc, statul primeşte anual aproape 10 mii de lei (9135). Prin comparaţie, aleşii vor să se plătească doar 756 de lei, adică de 12 ori mai puţin.

Iniţiatorii proiectului susţin că statul nu va pierde şi că îi vor convinge să-şi înmatriculeze maşinile în ţară pe românii care şi le-au înscris în Bulgaria. Şi ar fi vorba de peste 100 de mii de maşini.

sursa: stirileprotv.ro

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Bărbat beat, prins la volan pe strada Liviu Rebreanu din Gherla

Gherleanul - Jul 17, 2018

Poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla cercetează un bărbat din comuna Sânmărtin, judeţul Cluj, după ce l-au depistat conducând sub influenţa băuturilor…

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Ţaga | Doi bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor după ce au furat un card bancar

Gherleanul - Jul 17, 2018

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi cercetaţi pentru furt calificat, operaţiuni financiare…

Social-cultură
shares0 views
Social-cultură
shares0 views

Peste 1000 de jandarmi, poliţişti, pompieri din Cluj-Napoca asigură măsurile de siguranţă la festivalul ”Electric Castle”

Gherleanul - Jul 17, 2018

  Cu prilejul desfăşurării festivalului ”Electric Castle”, care va avea loc în zona Castelului ”Banffy” din localitatea Bonţida, jud. Cluj,…