Mascaţii au descins în Cluj-Napoca, Răscruci și Bonțida. Au fost prinşi doi bărbaţi bănuiţi de mai multe furturi

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție, beneficiind de suportul Serviciului Criminalistic, au reușit probarea activității infracționale a doi bărbați.

Cei în cauză au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv, fiind cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

La data de 20 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție, împreună cu specialiști criminaliști și luptători de acțiuni speciale, au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localităților Cluj-Napoca, Răscruci și Bonțida, pentru documentarea activității infracționale a doi bărbați bănuiți de comiterea unor furturi.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bijuterii, aparate de fotografiat, instrumente folosite la săvârșirea faptelor și alte bunuri în privința cărora există suspiciunea rezonabilă că provin din furturi.

Cei doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, în baza mandatelor de aducere. Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie 2017, cei doi ar fi pătruns fără drept într-o locuință din Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras bijuterii, în valoare de circa 300 de lei. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți de sustragerea de bijuterii, în valoare de circa 1.500 de lei, dintr-o locuință, din Cluj-Napoca, faptă care s-ar fi comis la data 15 februarie a.c..

În urma probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

La data de 21 februarie a.c., aceștia au fost prezentați instanței, fiind emise pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Stiri care te-ar putea interesa

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Tranzacţii cu bani falşi în Cluj şi Sălaj! Trei persoane au fost depistate de poliţişti

Gherleanul - Feb 17, 2020

La data de 14 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Accident în Dej! Un şofer beat a intrat cu maşina în stâlp

Gherleanul - Feb 17, 2020

Noaptea trecută, în jurul orei 00.55 poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat un conducător auto de 33…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Un copil din Țaga a furat maşina părinţilor pentru a ajunge la Gherla! Minorul nu a oprit la semnalele poliţiştilor

Gherleanul - Feb 17, 2020

Polițiștii gherleni au depistat un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Țaga, județul Cluj, în timp ce conducea…

Leave a Comment

Your email address will not be published.