Obiceiuri. 1 Noiembrie – sau Ziua Morților sau Luminația

1 Noiembrie este ziua în care oamenii își îndreaptă gândurile, mai mult ca de obicei, înspre cei dragi, care au trecut în neființă. Numită și Ziua Morților, Ziua tuturor sfinților, Luminația sau Luminațiile, 1 Noiembrie este celebrată în foarte multe țări creştine din lume.

Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși, luterani, calvini sau unitarieni.

În Evul Mediu, pe 1 Noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor sfinților, oamenii își petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaților. Așa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a morților.

De aici provine obiceiul de a merge pe 1 Noiembrie în cimitir, de a duce flori și coronițe de flori, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților. În biserici, se săvârșește vecernia (slujba de seară) în memoria celor trecuți în veșnicie.Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori la cimitir, în special crizanteme, flori specifice toamnei și acestei sărbători. Mormintele se împodobesc cu flori și coroane de flori. Se aprind lumânări și candele pentru sufletele celor decedați.

În această zi, oamenii dau de pomană în memoria morților. În unele zone din Ardeal se duc la cimitir dulciuri sau alte produse de patiserie și se dau copiilor.

În legendele populare, noaptea de 1 Noiembrie este cea în care porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei vii.

Stiri care te-ar putea interesa

National
shares0 views
National
shares0 views

Cadrele militare și polițiștii se pot pensiona mai devreme

Adrian Loghin - Feb 21, 2018

Polițiștii și militarii au posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme decât ar trebui, în funcție de vechimea în…

Actualitate, Social-cultură
shares0 views
Actualitate, Social-cultură
shares0 views

O nouă serie de evanghelizare la Gherla

Adrian Loghin - Feb 21, 2018

Luna martie va debuta în municipiul Gherla cu mai multe manifestări religioase.Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, prima lună…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Au fost prinşi hoţii de la Sinagoga din Gherla. Este vorba de patru minori

Adrian Loghin - Feb 21, 2018

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și…