Organizatorii UNTOLD au investit 1 milion de lei în reabilitarea Parcului Central din Cluj-Napoca

Lucrările de înfrumusețare și reamenajare a Parcului Central sunt finalizate în proporție de peste 90 %. Organizatorii UNTOLD și-au respectat promisiunea făcută comunității și, cu toate că lucrările urmau să fie finalizate doar la finele lunii august, acestea au fost realizate într-un timp mai scurt, Parcul Central reluându-și deja activitatea, cu un aspect nou. Zilele trecute au putut fi văzuți în parc, sute de clujeni, de la tineri până la familii cu copii, cu toții bucurându-se de verdeața și liniștea parcului.

Reamintim că pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafață de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile de festival, organizatorii UNTOLD au decis să facă și o extra-investiție în înfrumusețarea a altor peste 50.000 mp din parc, suprafață folosită, an de an, de întreaga comunitate. Aceste lucrări au fost schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice.

În plus, festivalul UNTOLD a contribuit la înfrumusețarea parcului și prin decorațiuni sau mobilier urban, cum ar fi decorarea Foișorului, amplasarea unor elemente decorative care împrejmuiesc fântâna din fața Cazinoului și a mobilierului multifuncțional realizat în parteneriat cu ENGIE, care este folosit de clujeni atât ca spațiu de relaxare, cât și ca locație de încărcat dispozitive electronice.

Investiția se ridică la suma totală de peste 1 milion de RON.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Au demarat lucrările de asfaltare pe drumul județean 161J Roșieni – Geaca (FOTO)

Admin - Jul 23, 2021

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de asfaltare pe drumul județean 161J Roșieni – Geaca. Anterior acestei operațiuni a fost…

Actualitate, Social
shares0 views
Actualitate, Social
shares0 views

Bobâlna își face brand de comună

Admin - Jul 23, 2021

Din dorința de a dezvolta spiritul antreprenorial din mediul rural, membrii din Cluj ai Romanian Business Leaders (RBL) au pus…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Accident rutier grav în Jucu! O femeie a murit după impactul dintre o maşină şi un TIR (FOTO)

Admin - Jul 22, 2021

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este întrerupt temporar pe DN 1C Cluj-Napoca – Gherla,…