Pârtia de la Nicula ar fi putut deveni bază de agrement! Cine ne-a furat acest lucru?

Jan 28, 2014
1 Comments

 

Pârtia de la Nicula, după cum este denumită de gherleni, atrage de-a lungul fiecarei ierni, mii de persoane iubitoare ale sporturilor de iarnă. Pârtia este luată cu asalt chiar dacă nu este amenajată pentru că este cam singura zonă din Gherla şi împrejurimi, unde se pot practica sporturile de iarnă.

Mă întreb acum, oare de ce autorităţile locale nu au sesizat ce potenţial turistic are pârtia de la Nicula?

Dacă Primăria Gherla, Primăria Fizesu-Gherlii sau Consiliul Judeţean ar fi întocmit un proiect bun şi solid ar fi putut obţine fonduri europene pentru amenajarea unei baze de agrement, la pârtia de la Nicula. Pentru punerea în aplicare a unui astfel de plan autorităţile ar fi putut aplica pentru obţinerea unor fonduri nerambursabile de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Şi nu ar fi fost deloc greu ca astfel de fonduri să fie obţinute. Aveam nevoie de cel puţin o persoană capabilă, dintre cele pe care le-am votat, să vină cu ideea şi cu implicare în dezvoltarea turismului în zonă.

Fondurile europene ar fi permis facilităţi precum teleschi şi telescaun, instalaţie de lumina nocturnă, centru de închiriere de echipamente de schi, centru de cursuri de schi pentru grupuri, webcam live, şi chiar şi un serviciu de salvamont.

Ce avem în schimb?

Un centru de informare turistică în valoare de 100.000 de euro. Proiectul nu este în finalizat, însă obiectivul acestuia este valorificarea moştenirii arhitectonice a orasului. Gherla avea nevoie de aşa ceva, însă tristul adevărul este că nimeni nu vine la Gherla pentru a vedea arhitectura clădirilor. Numărul turiştilor este unul infim.

Din domeniul turismului, mai avem un muzeu, Cetatea Martinuzzi (penitenciarul), Catedrala armeano-catolică Sfânta Treime, alte biserici şi o Sinagogă în paragină. În situaţia asta, o investiţie într-o pârtie ar aduce bani bugetului local, chiar dacă este un proiect de sezon.

Cum au acţionat alţii mai deştepţi decât noi?

Pârtiile din judeţul Cluj, Pârtia Mare, Slalom şi Feleac au fost modernizate din bani europeni, după ce autorităţile au accesat fondurile UE.

Nouă baza de agrement de la Mărişel, cu trei părţii, de pe terenul Primăriei Mărişel, este aproape finalizată. La fel, lucrările la baza de agrement au fost demarate după ce au fost accesaţi banii europeni. Prin urmare, proiectul “Dezvoltarea activităţilor de agrement prin crearea Bazei de agrement cu părţii de schi Mărişel şi extinderea şi modernizarea Bazei de agrement Feleacu” se ridică la o valoare de 32.965.759 lei, din care 16.681.631 lei reprezintă finanţare nerambursabilă de la UE.

Pârtia de teleschi Feleacu este deja luată cu asalt de mii de clujeni, iar pârtiile de la Mărişel îşi aşteaptă din acest an turiştii. Turişti care vor aduce bani la bugetele locale şi judeţene.

Ce e de făcut?

Programul REGIO, pentru dezvoltarea regională s-a încheiat la sfârşitul anului trecut. Aleşii locali au avut la dispoziţie şase ani (2007-2013) pentru a realiza un proiect cu care să poată accesa banii europeni.

În concluzie, dacă nu am investit în pârtia de la Nicula, când lucrările ar fi putut fi acoperite în mare parte cu bani europeni, cu siguranţă nu vom beneficia de o bază de agrement în care să fie investiţi bani din bugetele locale şi judeţene.

partie Nicula modernizare investitie Gherla wwwgherleanul.ro

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

FOTO | Accident în Cluj: o şoferiţă a “zburat” cu maşina într-o cabană

Admin - Aug 11, 2020

Un accident rutier a avut loc, în această după-masă, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Două autospeciale și un echipaj SMURD au…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic cu ocazia Hramului Mănăstirii Nicula

Admin - Aug 11, 2020

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic în sistem integrat cu reprezentanții altor instituții cu atribuți în…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor la Gherla pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19

Admin - Aug 10, 2020

În perioada 7-9 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla împreună cu cei de la Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla…