Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic cu ocazia Hramului Mănăstirii Nicula

Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa zilnic în sistem integrat cu reprezentanții altor instituții cu atribuți în domeniu pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul afluirii credincioșilor înspre Mănăstirea Nicula.

Începând cu data de 12 august,  se vor institui posturi și patrule mixte, pentru prevenirea și descurajarea producerii unor fapte antisociale, pentru îndrumarea persoanelor, dar și în vederea  supravegherii respectării măsurilor de protecție și a distanțării fizice.

La fața locului vor fi asigurate echipaje de intervenție în scopul gestionării unor situații de risc sau pentru descongestionarea unor aglomerări de persoane.

Se va actiona pentru supravegherea, dirijarea și îndrumarea traficului rutier, inclusiv a mijloacelor de transport în comun, beneficiind în acest sens și de supraveghere aeriană prin intermediul unor aparate de tip dronă.

Prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență includ și interzicerea comercializării băuturilor alcoolice și a comerțului ambulant pe raza localității Nicula și pe traseele de afluire / defluire, astfel că și aceste aspecte sunt supuse verificării atente a instituțiilor abilitate.

Forțele de ordine vor fi suplimentate față de anii precedenți, având în vedere situația medicală actuală și vor fi dispuse și alte măsuri specifice conform planului aprobat de prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Acțiunile din acest an sunt sprijinite de voluntarii asociațiilor Cert Transilvania și Rescue 4×4.

În scopul acordării primului ajutor medical calificat și a asistenței medicale de urgență, au fost dispuse la fața locului puncte de prim ajutor medical, dotate cu ambulanțe destinate preluării și tratării urgențelor medicale, fiind operaționalizat inclusiv un spital de campanie.

De asemenea, vor fi disponibili dezinfectanți de mâini în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane, în întreg perimetrul mănăstirii.

Accesul autoturismelor va fi restricționat în zona mănăstirii, iar autobuzele și microbuzele se vor putea deplasa până în localitatea Nicula. Staționarea se va realiza în parcările special amenajate pe traseul înspre localitatea Nicula.

Programul manifestărilor religioase se va desfășura în perioada 12-15 august, fiind organizată liturghie arhierească în fiecare din aceste zile. În acest sens, credincioși pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă, pentru a nu se crea aglomerări.

Reamintim faptul că procesiunile religioase vor fi transmise în direct de către postul Trinitas TV și live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula.

Dacă numărul persoanelor aflate în incinta mănăstirii va prezenta un grad de risc pentru sănătatea și ordinea publică,  vor fi luate măsurile legale necesare pentru diminuarea acestui risc, cu acordul președintelui CJSU.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

38 de percheziţii în judeţele Cluj şi Hunedoara! 12 persoane reţinute pentru trafic de droguri (FOTO)

Admin - Sep 24, 2020

La data de 23 septembrie 2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat din Geaca, cu dreptul de a conduce suspendat, prins la volan de către poliţiştii gherleni

Admin - Sep 23, 2020

La data de 22 septembrie, în jurul orei 19.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au depistat un bărbat…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor gherleni: au fost aplicate 32 de amenzi pentru abateri rutiere

Admin - Sep 23, 2020

La data de 22 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au desfăşurat o acţiune în vederea impunerii unui climat…