Povestea barbatului disparut in Mintiu Gherlii. Familia crede ca a fost omorat

In cursul saptamanii trecute, Inspectoratul Judetean de Politie Cluj anunta prin intermediul unui comunicat de presa disparitia unui barbat din comuna Mintiu Gherlii, care in 2013 ar fi plecat de acasa si nu s-a mai intors.

“La data de 24 aprilie 2014, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că NEAMŢ IOAN, de 55 de ani, a plecat voluntar de la reşedinţa din localitatea Mintiu Gherlii, în cursul lunii aprilie 2013 şi nu s-a mai întors”, se arata in comunicatul de presa emis de IPJ Cluj.

Familia barbatului disparut spune ca lucrurile stau cu totul altfel decat cele facute publice de politie,si se gandesc la ce este mai rau. Nepotul barbatului a declarat pentru Dejeanul.ro ca in anul 2001 barbatul a trecut pentru ultima data pe la casa surorii lui din Salatiu. Din cate le-a povestit, acesta se angajase ca cioban la oi in localitatea Mintiu Gherlii. Atunci a fost si ultima oara cand a fost vazut de vreun apropiat. Abia dupa cinci ani, cand au vazut ca barbatul nu mai da un semn de viata, apropiatii s-au impacientat si au decis sa il caute. Sotia acestuia ar fi mers la postul de politie din Mintiu Gherlii pentru a reclama disparitia acestuia, dar nu a fost luata in seama, din spusele nepotului. Batrana l-a cautat singura prin intreaga comuna, si din gura in gura ar fi aflat ca in 2002, Neamt Ioan, barbatul disparut, a fost cioban la turma unui proprietar de animale din Mintiu Gherlii. Acolo ar fi avut grija de oi impreuna cu un alt cioban, din Cornesti, care nu a reusit sa ii lamureasca deloc. Din cele declarate de rudele barbatului, Ioan Neamt s-ar fi certat cu proprietarul oilor din Mintiu, deoarece nu a vrut sa il plateasca, fiind chiar batut.  Atunci ar fi fost momentul in care acesta a disparut de la turma peste noapte. Ciobanul din Cornesti a vrut sa le spuna apropiatilor barbatului disparut doar ca in prima dimineata de dupa disparitie, haiele acestuia erau agatate intr-un cui langa cotetul porcilor, iar cizmele ii erau langa gradj.

“Ne gandim ca intreg nu mai e sigur. Ori dupa ce l-a batut l-a dat la porci sa il manance, deoarece are multi porci, ori ceva a facut cu el. Ne gandim la ce e mai rau, dar in viata, cu siguranta nu mai e”, ne-a declarat un membru al familiei.

Sotia barbatului ar fi batut de mai multe ori la usa postului de politie din Mintiu Gherlii, dar fara niciun rezultat. Seful de post i-ar fi zis sa stea linistita, ca barbatul ei s-a dus ca cioban la o turma de oi din Ocna Dejului, si cu siguranta se va intoarce. In anul 2012, sotia barbatului a murit, fara sa stie nimic de sotul ei.

“Bunica mea a murit neimpacata. L-a cautat pe bunicul aproape 10 ani, fara sa aiba niciun sprijin de la autoritati”, ne-a spus nepotul celui disparut.

Cand nu mai spera ca cineva va face ceva pentru a le gasi fratele, una dintre surorile barbatului, care locuieste in Salatiu, s-a trezit in luna aprilie a acestui an cu politia la poarta. Era seful de post din Mintiu Gherlii, care brusc a devenit interesat de cazul barbatului, desi pana acum ar fi refuzat sa le inregistreze vreo reclamatie.

“E sef de post dinainte de anul 2000. Tot timpul a refuzat sa o lase pe bunica sa faca o plangere scrisa. A devenit interesat de caz abia dupa ce l-am amenintat cu televiziunea, pentru ca altfel, nu facea nimic”, ne-a declarat un nepot al barbatului disparut.

Din cele povestite de rudele ciobanului disparut fara urma, abia in acest an, la peste 10 ani de la disparitie, o echipa de criminalisti s-a deplasat la locuinta barbatului din Mintiu Gherlii pentru a face cercetari.

“Au venit dupa mai bine de 10 ani cu criminalistii acasa la bunicul meu. Ce sa gaseasca dupa 10 ani? In perioada asta, in casa respectiva au avut loc trei inmormantari. Toti au murit fara sa stie nimic de fratele sau fiul lor. Pe unul dintre fratii bunicului l-au gasit inecat intr-un parau, intr-o apa de nici doua palme, un alt unchi a murit de cancer, iar bunica a murit in urma cu doi ani, suparata tare…”, ne-a spus nepotul celui disparut.

Contactati de Dejeanul.ro, reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj au declarat ca disparitia barbatului a fost inregistrata la politie abia in 24 aprilie 2014.

“In 24 aprilie 2014, politia a fost sesizata despre faptul ca un barbat din comuna Mintiu Gherlii a plecat de la domiciliu si nu s-a mai intors. Conform primei declaratii facute in sesizare de cei care au anuntat disparitia, plecarea barbatului de la domiciliu ar fi avut loc in luna aprilie 2013″, ne-a declarat subinspector de politie Simona Vîrci, ofiter de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Cluj.

Barbatul disparut  are urmatoarele semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate 65 kg, talia mică, constituţia fizică atletică, faţa ovală, ochii căprui, nasul mic, buzele mici, bărbia mică, tenul închis, părul negru. Toti cei care pot oferi detalii, sunt rugati sa sune la 112.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Rezultate parţiale la Gherla: PNL 26,9%, USR PLUS 17,3%, PSD 16,9%

Gherleanul - May 26, 2019

Au venit primele rezultate parţiale la Gherla, la Alegerile Europarlamentare. Astfel, în 8 secţii din Gherla (dintr-un total de 16)…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Prezenţă ridicată la vot la Gherla: 51,38%

Gherleanul - May 26, 2019

Prezenţă ridicată la urnele de vot de la Gherla. 51,38% de persoane au votat astăzi, 26 mai, la Gherla la…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

EXIT POLL Europarlamentare 2019. PSD și PNL la egalitate, USR PLUS pe locul 2

Gherleanul - May 26, 2019

Primele rezultate ale alegerilor din 26 mai PSD și PNL, la egalitate. USR PLUS ocupa locul al doilea.  PSD: 25,8%…

Leave a Comment

Your email address will not be published.