Preşedintele PNL, Ludovic Orban, achitat într-un dosar de corupţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă, scrie News.ro.

Decizia pronunţată luni de instanţa supremă este definitivă, fiind menţinută astfel decizia luată în 31 ianuarie 2017 de un complet de trei judecători al instanţei supreme.

Mă consider nevinovat. Nu am abuzat de influenţa politică. Nu am făcut nici cea mai mică aluzie la această funcţie. Nu am avut niciun moment intenţia de a beneficia de finanţare ilegală. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am încredere în capacitatea dumneavoastră de a judeca„, le-a spus Ludovic Orban judecătorilor, la ultimul termen al procesului, din 19 februarie, de la completul de cinci judecători al ICCJ.

La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei condamnarea liderului PNL la un an închisoare cu executare, susţinând că s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale completează denunţul depus împotriva lui de către omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Liderul PNL spunea că are încredere în completul de judecată şi în faptul că în România există domnia legii. El a mai spus că nu are niciun motiv să creadă că poa

sursa: news.ro

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

FOTO | A început instalarea semaforului de lângă liceul “Petru Maior”

Gherleanul - Sep 21, 2018

În cursul zilei de astăzi a început instalarea celui de-al doilea semafor din Gherla. Acesta va fi instalat la intersecția…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Scandal în Dej! A băgat un bătrân în spital după care s-a urcat la volanul unei maşini pe care a izbit-o de o poartă

Gherleanul - Sep 21, 2018

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere,…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Şedinţă la Primăria Gherla! Proiectul privind norma de hrană a poliţiştilor locali, din nou, la vot

Gherleanul - Sep 21, 2018

Joi, 27 septembrie, de la ora 16 are loc şedinţa ordinară a lunii septembrie a Consiliului Local Gherla. Printre cele…