Schimbări dramatice ale vremii: lapoviță și ninsoare. Temperaturile vor scădea

După zilele deosebit de calde pentru această perioadă, vremea schimbă foaia! Până luni, țara noastră va cunoaște o răcire accentuată a vremii, cu temperaturi care vor coborî spre și sub zero grade. Într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu anunță care va fi evoluția vremii, în perioada următoare.

Astăzi este ultima zi cu soare, din această săptămână. De mâine, temperaturile vor scădea drastic, din cauza unui sistem noros care intră în țară din partea de nord, nord-vest.

“Vremea se va strica în cursul nopții, progresează mâine și poimâine și iese prin sudul țării”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu.

Mâine, în toată țara, vor cădea precipitații, ninsori la munte și vânt, în celelalte regiuni – ploi și izolat lapoviță. “Sâmbătă are loc și transformarea în lapoviță și ninsoare. Și la București vom vedea câțiva fulgi de zăpadă, dar nu mult, nu va fi strat să ne înzăpezim”, explică meteorologul.

De la temperaturile de peste 10 grade înregistrate joi, vineri, valorile termice diurne vor fi tot pozitive, dar începând de la 0 grade, atrage atenția meteorologul.

“Sâmbătă, valori de la -6, -7 grade la amiază, în regiunile nordice, N Moldovei, până la 1-2 grade, în Banat. Duminică dimineață, vor fi -7, -8 grade. După amiază, însă, începe procesul de încălzire. Așadar, procesul de răcire este scurt, vioi, dar se încălzește”, a încheiat meteorologul.

ANM a emis prognoza meteo până pe 18 martie 2019:

Săptămâna 18.02.2019 – 25.02.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice și în sud-vestul teritoriului. Excepție vor face zonele montane și sud-estul extrem al țării, unde temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în vestul și sud-vestul teritoriului, precum și în nord-vest.

Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai accentuat înregiunile sudice, vestice și nord-vestice.

Săptămâna 04.03.2019 – 11.03.2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în cea mai mare parte a teritoriului.

Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile nord-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această dată.

Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval vor fi în general deficitare în regiunile intracarpatice și la munte și apropiate de cele specifice intervalului în rest.

sursa: realitatea.net

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Maşină furată dintr-o benzinărie din Cluj! Hoţul a fost prins în 10 minute de poliţişti

Gherleanul - Apr 24, 2019

În scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii clujeni au depistat și identificat în trafic un bărbat bănuit de sustragerea…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Ioan Neselean găsit incompatibil de ANI în perioada în care a fost viceprimar

Gherleanul - Apr 23, 2019

Agenția Națională de Integritate a constatat că Ioan Neselean a fost în stare de incompatibilitate pentru trei ani în mandatul…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Copil lovit de o mașină în centrul Clujului

Gherleanul - Apr 23, 2019

Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină, marți dimineața, pe strada Moților din Cluj-Napoca, în timp…

Leave a Comment

Your email address will not be published.