Şofer cu o alcoolemie record prins de poliţiştii din Gherla. Acesta a provocat şi un accident rutier

Poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați ieri cu privire la producerea unui accident rutier cu pagube materiale, pe DJ 109 A, pe raza localității Băbuțiu.

La fața locului, a fost identificat un bărbat, de 49 de ani, din Băbuțiu, conducătorul autoturismului implicat în accident.

Acesta, în timp ce conducea autovehiculul, ar fi pierdut controlul asupra acestuia, acroșând un autoturism parcat.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Trei tineri din Cluj arestaţi pentru trafic de droguri (FOTO)

Gherleanul - Jun 22, 2018

Polițiștii Serviciului Antidrog Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat perchiziții la…

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Incendiu violent! 7 maşini au ars într-un service auto (FOTO)

Gherleanul - Jun 22, 2018

Incident grav, in urmă cu puțin timp, 7 mașini au ars într-un service din Năsăud. Trei dintre ele au fost…

Politic-administrativ
shares0 views
Politic-administrativ
shares0 views

Liviu Dragnea, 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Gherleanul - Jun 21, 2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare. Acesta a fost…