Taximetrist bătut de doi tineri după o cursă! Aceştia au încercat să îi fure banii

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție Rurală Florești au identificat și depistat doi bărbați bănuiți de comiterea unei tentative de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal.

Conform probatoriului administrat, la data de 14 martie, în jurul orei 11:30, victima, un bărbat, de 30 de ani, din Cluj-Napoca, taximetrist, ar fi efectuat o cursă din Cluj-Napoca până în Florești.

La destinație, acesta ar fi fost lovit cu pumnul de către un client, fiindu-i solicitați toți banii pe care îi are, iar celălalt client l-ar fi prins de mână, în scopul imobilizării. În acest context, taximetristul ar fi reușit să iasă din mașină și să fugă, abandonând autoturismul.

Ulterior, victima s-ar fi reîntors la autovehicul, însă nu a constatat lipsa vreunui bun.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea celor doi clienți, fiind vorba despre doi bărbați, de 25 și 31 de ani, din Florești.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi.

Ulterior, magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile față de unul dintre aceștia, celălalt fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Maşină furată dintr-o benzinărie din Cluj! Hoţul a fost prins în 10 minute de poliţişti

Gherleanul - Apr 24, 2019

În scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii clujeni au depistat și identificat în trafic un bărbat bănuit de sustragerea…

Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views
Actualitate, Politic-administrativ
shares0 views

Ioan Neselean găsit incompatibil de ANI în perioada în care a fost viceprimar

Gherleanul - Apr 23, 2019

Agenția Națională de Integritate a constatat că Ioan Neselean a fost în stare de incompatibilitate pentru trei ani în mandatul…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Copil lovit de o mașină în centrul Clujului

Gherleanul - Apr 23, 2019

Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină, marți dimineața, pe strada Moților din Cluj-Napoca, în timp…

Leave a Comment

Your email address will not be published.