Tibi Ușeriu învingător, din nou, în competiţia 6633 Arctic Ultra – cel mai dur ultramaraton din lume (VIDEO)

Tiberiu Ușeriu a câștigat, pentru a treia oară la rând, cel mai dur maraton din lume: 6633 Arctic Ultra.

Cu o zi în urmă, Tibi Ușeriu a trecut prin cea mai dificilă experiență de până acum, imaginile postate pe pagina de Facebook Tasuleasa Social fiind grăitoare în acest sens.

Am să încerc să aştern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineaţă, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deşi ştiu că nu am cum să reuşesc. Nimeni nu poate aşa ceva.

Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap : să iasa de pe Ice Road …

E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.
Hamul e pe jos, la fel si beţele. Incearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele doare cumplit iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă.

Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Stie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi priveşte în zare, către Inuvik, şi-şi spune : Hai Tibi, încă doi kilometri si mâncăm ceva cald.

Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă.
Apucă beţele si se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug in toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie.

Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică … încet … ca un moşneag.
Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas … şi s-a pierdut în zare.

A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol… sau nu… ?
Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas … până la capăt. Capătul e Inuvik acum.

Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat.
Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest … nimic.
Au ridicat din umeri, ca de obicei : He is ok !”, povestește în jurnalul competiției 6633 Arctic Ultra.

Stiri care te-ar putea interesa

Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Trei tineri din Cluj arestaţi pentru trafic de droguri (FOTO)

Gherleanul - Jun 22, 2018

Polițiștii Serviciului Antidrog Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat perchiziții la…

Eveniment
shares0 views
Eveniment
shares0 views

Incendiu violent! 7 maşini au ars într-un service auto (FOTO)

Gherleanul - Jun 22, 2018

Incident grav, in urmă cu puțin timp, 7 mașini au ars într-un service din Năsăud. Trei dintre ele au fost…

Politic-administrativ
shares0 views
Politic-administrativ
shares0 views

Liviu Dragnea, 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Gherleanul - Jun 21, 2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare. Acesta a fost…