VIDEO | Suporterul care a lovit cu scaunul un jandarm a fost prins! Este cercetat pentru tentativă de omor

La data de 10 iunie, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Florești, județul Cluj, bănuit de comiterea infracțiunii de ultraj asupra unui jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Conform probatoriului administrat, la data de 9 iunie a.c., cel în cauză, în timp ce se afla în tribună stadionului unde se disputa meciul de fotbal dintre echipele ,,FC Universitatea Cluj-Napoca” și ,,FC Hermannstadt”, ar fi rănit un jandarm după ce ar fi aruncat cu un scaun înspre forțele de ordine. Persoana vătămată a suferit leziuni în zona capului, lovitura primită determinând prăbușirea acestuia la pământ, în stare de inconștiență.

Imediat după incident, polițiștii au întreprins activități pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și au întocmit documente de constatare. Inițial, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat un dosar penal privind comiterea infracțiunii de ultraj; ulterior cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cercetările continuând pentru comiterea infracțiunii de ultraj sub forma tentativei la infracțiunea de omor.

La data de 10 iunie, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul identificat și a fost emis un mandat de aducere.

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptători de acțiuni speciale, beneficiind de suportul Direcției Operațiuni Speciale, l-au depistat pe tânăr pe raza localității Florești și l-au condus la sediul unității de parchet pentru continuarea cercetărilor.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat din Bobâlna reţinut după ce a distrus poarta unei femei şi a ameninţat-o cu moartea

Gherleanul - Sep 19, 2019

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Scandal în Căşeiu! Şi-a bătut soţia, deşi avea ordin de protecţie

Gherleanul - Sep 19, 2019

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani…

Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Eveniment, Stiri din Judet
shares0 views

Acţiune a poliţiştilor în satele din zona Gherlii! Au fost aplicate zeci de amenzi

Gherleanul - Sep 19, 2019

În perioada 17 – 18 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor…

Leave a Comment

Your email address will not be published.