Cea de-a șaptea ediție UNTOLD a fost una cu adevărat memorabilă, atât pentru fani și pentru artiști, cât și pentru orașul Cluj-Napoca. Peste 360.000 de participanți au…
Direcţia 5, Angela Rusu, Aurel Tămaş, Ad Libitum Voices vor susţine concerte la festivalul Armenopolis de la Gherla. Evenimentul va avea loc în perioada 19 - 21…
Tradiționalul pelerinaj de la Nicula, care va avea loc cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii din deal, se va desfășura și în acest an. Prefectul…
Ultima zi a călătoriei prin universul magic UNTOLD, ediția 2022, cea de-a patra zi de festival, a fost trăită cu un entuziasm imens de cei peste 90.000…
Universul magic UNTOLD și-a deschis ieri porțile pentru un nou capitol, al șaptelea din povestea trăită, în prima zi de festival, de peste 85.000 de participanți veniți…
Joi, 4 august, începe unul dintre cele mai mare festivaluri din lume – UNTOLD, unde vor veni peste 200 de artiști naționali și internaționali de top, echipele…
În perioada 29-31 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla, alături de cei ai Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat activități pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate…
Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, se pregătesc să deschidă porțile tărâmului magic joi, 4 august. Timp de 4 zile și 4 nopți,…
Studenții de la universitățile de stat care iau nota 10 la examenele din sesiunea de vară primesc abonamente gratuite la festival. Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai…
În perioada 13-17 iulie, polițiștii clujeni cu sprijinul efectivelor Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene, au derulat…

Polițiștii clujeni s-au mobilizat pentru a prinde un bărbat care luni, în jurul ore 15:00, a intrat într-o filială a Băncii Transilvania din zona Dâmbu Rotund și,…
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 10:30, pe strada Mintiului din Gherla. Un bărbat de aproximativ 60 de ani…
In ultima zi a Maratonului prevenirii criminalității, au fost continuate activităţile de prevenţie ale poliţiştilor clujeni, fiind derulate acţiuni în tot judeţul pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au…
Claudiu Almăşan, cunoscut ca şi Claus Claus, este un tânăr de 21 de ani din Dej pasionat de muzică rap. Acesta a lansat deja câteva piese, însă…
Sfarsit crunt azi noapte pentru un barbat in varsta de 46 de ani din localiatea Lelesti. Acesta a ars de viu dupa ce cabana din lemn in…
Ofiteri antidrog din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată au descins astazi in Dej, pentru depistarea unui barbat suspectat de trafic de droguri, scrie…
ACTUALIZARE: Este vorba de un şofer de 56 de ani din Baia Mare care îşi ducea fiica în vârstă de 24 de ani, care în urmă cu…
Tragedie pe DN1 C între Baia Mare si Dej în zona localitatii Mesteacan. Un autovehicul în care erau sase persoane s-a izbit violent de un camion care…
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit decedat, în această după-amiază, în propria locuinţă de pe strada 1 Mai din Dej. Alarma a…
PNL Gherla are începând de astăzi un nou preşedinte. Iuliu Sâmărtean (consilier judeţean din partea PNL) a fost ales în funcţia de preşedinte a organizaţiei locale PNL…
Desfăşurare impresionantă de forţe a poliţiştilor la Gherla! Totul a făcut parte dintr-o campanie a IPJ Cluj. Ieri, 21 martie, caravana a poposit la Gherla, peste 1.300…
Un accident de circulatie cu patru persoane ranite a avut loc in aceasta dupa-amiaza pe DN1C in localitatea Iclod. Conducatorul unui autoturism de teren inmatriculat in judetul…
Florăria Dia organizează o expoziţie de aranjamente florare şi veselă de Crăciun (pahare, vaze, carafe, etc) la Gherla. Organizatorii oferă o gamă variată de flori proaspete pentru…