Accident pe strada 1 Mai din Dej! Două persoane rănite (FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate un autotren şi un autoturism SUV a avut loc, în această după-masă, pe strada 1 Mai din Dej.

“Conducătorul unui ansamblu de vehicule, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, care se deplasa pe strada 1 Mai, din municipiul Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat 59 de ani, din comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, care s-ar fi pus în mișcare cu intenția de a pătrunde pe banda a 2-a a sensului de mers.

În urma evenimentului, bărbatul de 59 de ani și o femeie de 66 de ani, din municipiul Dej, pasageră drepta-față în autoturism, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

“Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.10 minute, iar la fața locului au găsit un autocamion și un autoturism avariate, iar în cel din urmă se afla încarcerat un bărbat de aproximativ 60 de ani, în stare de conștiență și cooperant.

Pompierii au utilizat sculele hidraulice și targa cu lopeți pentru a asigura accesul salvatorilor la victimă, precum și extragerea acesteia cu toate măsurile necesare pentru a evita agravarea leziunilor suferite. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, împreună cu o femeie, în vârstă de cca 60 de ani, pasageră în autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Grav accident în Dumbrava! Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa

Admin - May 08, 2021

Un grav accident rutier a avut loc între Cluj şi Oradea. Un tânăr de 20 de ani a fost resuscitat…

Actualitate
shares0 views
Actualitate
shares0 views

Un bărbat care a condus beat şi fără permis a fost închis la Penitenciarul Gherla

Admin - May 07, 2021

La data de 6 mai, în urma activităților operative derulate, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla – Postul…

Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views
Actualitate, Stiri din Judet
shares0 views

Bărbat din Bobâlna dat dispărut (FOTO)

Admin - May 07, 2021

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Bobâlna, sat Bobâlna, a plecat de la locuinţa sa la…