Bobâlna își face brand de comună

Din dorința de a dezvolta spiritul antreprenorial din mediul rural, membrii din Cluj ai Romanian Business Leaders (RBL) au pus bazele proiectului Brandurile Antreprenorești, dedicat construcției brandurilor de comune din România. Bobâlna este prima comună care și-a arătat deschiderea și interesul pentru acest tip de abordare, iar acum are o poziționare și un slogan. Urmează realizarea identității vizuale și a manualului de brand. Costurile proiectului până în acest moment se ridică la câteva mii de euro, fiind susținute până acum prin voluntariat al profesioniștilor care sunt membri RBL Cluj.

Aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural, însă din cauza lipsei de investiții și a infrastructurii comunele sunt subdezvoltate și neatractive pentru tineri. Antreprenoriatul poate fi o soluție care să ajute la dezvoltarea satelor. Comuna Bobâlna dorește să-și îmbunătățească imaginea pentru a atrage investitori, turiști și familii tinere care să devină parte din comunitate.

Noul slogan al comunei va fi „Bobâlna. Unde curajul face istorie”. Construcția acestui mesaj a pornit de la poziționarea locurilor  ca „izvor al curajului din zona Transilvaniei” – cu referire la marea Răscoală din 1437, dar și la personalitățile importante care au contribuit semnificativ la istoria României – cum este Alexandru Vaida-Voevod, care s-a născut la Bobâlna. Istoria, tradițiile locului, peisajele extraordinare și mâncarea sănătoasă sunt câteva dintre ingredientele brandului Bobâlna.

„Din primul moment când am vizitat Bobâlna, am simțit încărcătura istorică a comunei. Locul are un potențial foarte mare de a se dezvolta, dacă este susținut printr-o poziționare puternică, de o comunicare corectă, folosită consistent și coerent. Prin brandul pe care îl construim, dorim să inspirăm antreprenorii locali să dezvolte noi proiecte care vor face din Bobâlna o atracție turistică de neratat în Transilvania, dar  și un loc ideal pentru familiile care vor să traiască aproape de natură.” a declarat Anca Rarău, Managing Partner la Brandocracy, co-fondator al proiectului Brandurile Antreprenorești.

O parte integrantă a proiectului va fi și realizarea unei strategii de comunicare pe rețelele sociale.

„În spatele unui brand puternic se află mereu un plan de comunicare pe termen lung. Publicurile cărora ne adresăm cu mesajele Bobâlna este activ online, de aceea o direcție de promovare pe rețelele sociale este necesară. Comunicarea de brand nu se va încheia odată cu finalizarea proiectului nostru, ci atunci va începe. Dorim să oferim reprezentanților comunei instrumentele necesare pentru a promova în mod profesionist comuna și proiectele pe care le vor dezvolta.” a menționat Călin Biriș, Partener al agenției Loopaa Marcom, co-fondator al proiectului Brandurile Antreprenorești.

Inițiatorii proiectului, Anca Rarău și Călin Biriș, au colaborat pentru realizarea unei cercetări calitative în rândul locuitorilor și pentru dezvoltarea brandului alături de alți șase tineri pasionați de marketing și comunicare, studenți sau absolvenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Împreună au gândit și o serie de evenimente pe care comuna le va putea derula și au venit, totodată, cu denumiri de produse caracteristice locului, precum: plăcinte curajoase, zacuscă răsculată, murături răzvrătite.

„Inițiativa reprezentanților Romanian Business Leaders m-a bucurat foarte mult, știind cât de tare ne poate ajuta un astfel de sprijin pentru a face din Bobâlna una dintre cele mai atractive comune din Transilvania. Istoria zonei și locuitorii noștri sunt un capital important pe care ne putem baza pentru brandul pe care îl construim. Sunt nerăbdător să vă anunțăm cât de curând despre noile activități și investiții din comună, care vor fi  inițiate sub umbrela brandului la care lucrăm în acest moment.” a declarat Dorin Petrean, persoana de contact din partea comunei Bobâlna care a susținut proiectul și s-a implicat în derularea acestuia.

Programul Brandurile Antreprenorești continuă și în alte comune din România. Alături de Bobâlna se află în proces de branding și comuna clujeană Vultureni.

„Proiectele derulate de Romanian Business Leaders în Cluj înseamnă energie și dedicare pentru dezvoltarea antreprenoriatului, dar și pentru educație, atât în orașe, cât și în mediul rural. Sunt mândru de rezultatele de până acum și continuăm cu toată determinarea”,  precizează Dan Pitic, CEO Perpetuum și lider RBL Cluj.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Sport
shares0 views
Actualitate, Sport
shares0 views

Alexandra Văidăhăzan a câştigat pentru a doua oară competiţia sportivă Miss Universe

Admin - Sep 27, 2021

Sportiva Alexandra Văidăhăzan din Gherla a câştigat, weekend-ul trecut, pentru a doua oară titlul de Miss Universe. Competiţia s-a desfăşurat…

Actualitate, Eveniment
shares0 views
Actualitate, Eveniment
shares0 views

Acţiuni ale poliţiştilor la Gherla şi în localităţile din zonă! Au fost aplicate zeci de amenzi

Admin - Sep 27, 2021

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au acționat în acest sfârșit de săptămână în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră…

Actualitate, Sanatate
shares0 views
Actualitate, Sanatate
shares0 views

Centrul de vaccinare de la Gherla revine la programul de 12 ore

Admin - Sep 24, 2021

Începând de luni, 27 septembgrie 2021, centrul de vaccinare din sala de sport a Liceului Kemény Zsigmond Gherla revine la…