Cea mai așteptată ediție Electric Castle a început în forță

Cea de-a 8-a ediție Electric Castle a debutat în forță miercuri, 13 iulie, cu peste 38.000 de spectatori sosiți la Bonțida chiar și de la mii de km distanță, încă de la primele ore ale dimineții. Până pe 17 iulie, aceștia vor avea parte de peste 100 de ore de muzică live, oferite de 300 de artiști sosiți din 24 de țări.

Din cea de-a doua zi de festival ritmul devine tot mai intens. Deținătorii a două discuri de platină, britanicii de la Editors, care au marcat evoluția stilului indie, vor deschide astăzi scena principală – cel mai popular loc de pe harta #EC8. Seara de joi continuă cu un alt cap de afiș: Moderat se întoarce la Electric Castle după ce fanii l-au votat ca unul dintre cele mai bune concerte ale ediției din 2017. După miezul nopții, scena principală va aparține duo-ului Sofi Tukker, iar, la Hangar, islandezii de la GusGus sunt gata să-și confirme statutul de unii dintre cele mai influenți artiști electro al ultimei decade.

Siguranța participanților reprezintă, și la această ediție, o prioritate pentru organizatorii Electric Castle, desfășurat anul acesta la dimensiuni spectaculoase, pe o suprafață de peste 400.000 de metri pătrați. Politica de Zero Toleranță în fața oricărui tip de agresiune (verbală, fizică, psihică) este susținută printr-o linie telefonică specială, pe care oricine o poate apela atunci când se simte în pericol sau când observă un comportament ce ar putea afecta siguranța cuiva. Indiferent de oră, orice astfel de incident va putea fi semnalat echipei de intervenție printr-un apel la 0744.212.313. În lipsa unui telefon, pentru a cere ajutor, participanții pot comanda oricând un Angel Shot, iar personalul de la bar va interveni și va activa procedura de urgență.

Pentru a se bucura cât mai mult de festival, recomandarea organizatorilor pentru public este minimizarea timpului petrecut în trafic, apelând la mijloacele de transport în comun, în defavoarea mașinilor personale. Printre variantele de transport care vă vor scuti de orele petrecute în trafic pe rutele care vor deveni din ce în ce mai aglomerate, se numără autobuzele care pleacă de la Iulius Mall sau Expo Transilvania, precum și trenul dedicat EC care pleacă din Gara Mică din Cluj-Napoca.

Timpul astfel câștigat poate fi folosit pentru a explora programul generos al celor 10 scene din festival. Trei dintre ele reprezintă noutăți în istoria evenimentului: Backyard Stage propune o experiență intimă, care dizolvă granițele și ne apropie unii de alții prin ritmuri inspirate din folclor, JapJap Stage aduce petrecerea în campingul festivalului și Radio Stage, scena plăcerilor muzicale vinovate.

Începând de joi, pe timp de zi, spectatorii sunt invitați să-și ia doza de inspirație de la EC Talks – seria de discuții organizate în zona Backyard Stage. Sub umbrela Sustenabilitate vs. Conflict, jurnaliști, psihologi și influencers vin cu soluții pentru o „curățenie generală” și câteva principii ce pot schimba modul în care oamenii gândesc sustenabil, pe termen lung. Programul întâlnirilor este disponibil pe site-ul festivalului.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Divertisment
shares0 views
Actualitate, Divertisment
shares0 views

Benficii după UNTOLD 2022: Peste 60 de milioane de euro rămân în Cluj

Admin - Aug 12, 2022

Cea de-a șaptea ediție UNTOLD a fost una cu adevărat memorabilă, atât pentru fani și pentru artiști, cât și pentru…

Actualitate, Divertisment
shares0 views
Actualitate, Divertisment
shares0 views

Direcţia 5, Angela Rusu, Aurel Tămaş la festivalul Armenopolis de la Gherla

Admin - Aug 11, 2022

Direcţia 5, Angela Rusu, Aurel Tămaş, Ad Libitum Voices vor susţine concerte la festivalul Armenopolis de la Gherla. Evenimentul va…

Actualitate, Social
shares0 views
Actualitate, Social
shares0 views

Pelerinajul de la Nicula

Admin - Aug 10, 2022

Tradiționalul pelerinaj de la Nicula, care va avea loc cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii din deal, se…