Grav accident în Dumbrava! Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa

Un grav accident rutier a avut loc între Cluj şi Oradea. Un tânăr de 20 de ani a fost resuscitat la faţa locului, însă a decedat.

“Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din comuna Manastireni, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, în afara localității Dumbrava, ar fi întrat în coliziune cu parapetii de pe partea drepta

In urma impactului, autoturism a fost proiectat intr-un ansamblu de vehicule care se deplasa pe sensul opus.

Din nefericire, tânărul de 20 de ani a decedat.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Stiri care te-ar putea interesa

Actualitate, Social
shares0 views
Actualitate, Social
shares0 views

Acţiune preventivă a poliţiştilor din Gherla în zona unităţilor şcolare

Admin - Jun 11, 2021

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminălității, precum și polițiștii de proximitate din…

Actualitate, Sanatate
shares0 views
Actualitate, Sanatate
shares0 views

Gherla – în top 5 municipii din România cu cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID

Admin - Jun 11, 2021

Municipiul Gherla se află pe locul 5 în topul municipiilor din România în ceea ce priveşte rata de vaccinare anti-COVID.…

Stiri din Judet
shares0 views
Stiri din Judet
shares0 views

Accident rutier în Panticeu provocat de un şofer beat! Ce alcoolemie avea

Admin - Jun 10, 2021

La data de 9 iunie, în jurul orei 18.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au fost sesizaţi…